Despre ceata / stop-cadru personal, partial, imperfect si subiectiv facut pentru a-mi ghida niste explorari filmate si un scurt metraj

Anul unui Bucuresti se desfasoara pentru mine mai degraba intre ceata si arsura decat intre niste date din calendar.

Ceata mi-a placut dintotdeauna dar am inceput sa o traiesc acum vreo cinci ani.

Ea imi apare prin noiembrie atunci cand parca orasul si timpul se scufunda in aceasta apa eterica, care in sfarsit elibereaza. Si care cred ca se insinueaza bine in Bucurestiul pe care il traiesc intre niste locuri esentiale: cartiere de case umile ciocnite in blocuri optzeciste si centrul care inca respira revolutii uitate.

Ceata mea le invadeaza pe toate, sau, in zile mai linistite poate ramane doar imperceptibila imprumutandu-le un miros fin, putin sec, si desaturandu-le usor culorile.

Prin cartierele de case pot sa intrevad secrete. Aici tesutul orasului este mereu spart, discontinuu, ambiguu, spatiul strazii de dilueaza vizual printre ziduri, garduri, bolti de vita si gradini pana departe in adancimea insulelor. Cand se lasa ceata, acest spatiu devine si mai incert dar in mod paradoxal, mai accesibil, apropriabil: interstitiul capata in sfarsit consistenta. Chiar daca nu mai vad pana in adancimea labirintica a curtilor…acum parca o pot respira si are miros de ceata. Da, respira si imagina adancimea…

Ceata dintre case exista pentru mine mai ales dupa apus, pe intuneric. Noaptea aburul care umple tot spatiul ii da o transparenta mai degraba corporala decat vazuta. Sunt tinut, atins si ascuns in aceasta atmosfera iar daca privesc in jur simt ca pot avea un contact, o aderenta neintrerupta la umbre, contururi, difuzii. Limitele indecise m-au atras intodeauna mai mult decat cele clare si in aceste seri as ramane printre case la nesfarsit.

Simt ca aceasta atmosfera vaga si consistenta deopotriva, incearca sa recupereze un fel de timp pierdut, aflat in suspensie, in permanenta partial, incomplet, mai degraba necunoscut si subiectiv. In astfel de momente si locuri traiesc o permanenta stare fara concluzii care, dincolo de inutilitatea ei evidenta, mi se pare foarte familiara, un fel de ,,acasa‘‘ interiorizat.

Si mi se mai pare ca ceata intregeste nu doar spatiul ci si ideea acestui Bucuresti al caselor vechi, anonime, mai de mahala, fara pretentii.

Cartierul copilariei mele primea noaptea prin ceata sunete solitare de sirena dinspre gara, peste acoperisuri joase si plate din tabla. Intre timp m-am mutat dar locuiesc tot in zona. Eram cam amarat ca blocul meu este orientat opus garii si cartierului din care vin, pana am constatat ca noaptea, peretele orb din fata apartamentului reflecta si-mi transmite sirenele garii.

Ii sunt recunoscator acestui zid anonim mai mult decat intregii istorii a arhitecturii si am realizat ca in mintea mea ceata si peretii orbi au o relatie tensionata. Pe de o parte exista un contrast major intre limita ferma a unui astfel de zid plat, radical, si limita atat de diluata a cetii. Tensiunea rezulta insa din afinitatea paradoxala pe care o gasesc in aceste conditii intre abur si tipul acesta de perete: ambele sunt cvasi-anonime, sunt marginale.

Prima ceata pe care o retin este intretesuta cu miros de fum. A fost de frunze arse si a plutit imperceptibil peste strada Abrud. Tocmai venisem seara de la scoala dinspre Grivita, in clasa a cincea, cu ierbarul in ghiozdan si frunza de salcam in rol de vedeta, imbracat intr-un tricou alb, prea larg, parca de la mama. Ma simteam prima data in viata barbat mare si curajos, cred ca era unul din acele momente in care un copil intuieste ceva din entuziasmul vietii viitoare, cu adevarat viitoare, si traieste anticipat ceva din ea, macar putin. Nu stiu de ce, dar in acea seara toti copii din spatele blocului simteam un entuziasm general prin atmosfera din fum de frunze, albastruie si cam melancolica.

In timp am uitat de ceata dar acum vreo cinci ani a revenit printre experientele mele. Lucram la un proiect pentru un concurs de arhitectura (un loc simbolic al limbii romane la Chisinau) unde nu propusesem nici un obiect la suprafata ci un spatiu sub oras, facand sa dispara orice enfaza din piata de deasupra.

Era de fapt un proiect al disparitiei. O disparitie din vizibilitatea orasului dar si al unei difuzii subterane a spatiului si a luminii pe sub fundatii, ziduri, limite, un fel de umplere cu eter a subteranei infinite si indefinite.

Fara sa imi doresc explicit, ma apropiasem din nou de ceata. Iar din acel decembrie am inceput sa o asociez cu lucruri mari si tari, cum ar fi eroismele si sacrificiile. Nu de alta dar tema de la Chisinau avea afinitati cu asa ceva, iar centrul Bucurestiului meu, inghetat si uscat, incepuse sa aiba inca un centru, si anume trotuarul de la Dalles si crucea murdara ,,uitata” pe acolo impreuna cu vreo trei placi despre tineri sacrificati in ’89.

Ceata, ceara, aer rece si tare, asfalt uscat, culori desaturate, uitare, urme, disparitie, inutilitate, eroi…ce cuvant golit de sens. Cine mai crede astazi in eroi?

Cam acesta este sfarsitul meu de an in fiecare an, si este mereu tacut fiindca savurez neincetat cu fruntea, obrajii, barbia acest aer al cetii reci vazuta sau nevazuta, care ma inchide, ma amuteste.

Iar cel mai bun prieten din toate materiile solide ale orasului imi devine asfaltul, cel spart, ciobit, uscat si rece, plin de urme banale, pe care nu de putine ori mi-am dorit sa ma intind si sa il ating cu fata.

Am vreo concluzie la textul acesta? Parca imi placeau starile fara concluzii, dar daca as face un efort mi-as spune totusi ca dincolo de vedere orasul se poate si respira, iar ceata incepe sa ma ajute sa-i respir memoria nemaistiind deloc clar de unde incep eu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s